Cum a fost angajat nepotul din Flămânzi la cabinetul fostului judecător CCR Aspazia Cojocaru: „Vă rog să nu mă mai deranjați!”

Cum a fost angajat nepotul din Flămânzi la cabinetul fostului judecător CCR Aspazia Cojocaru: „Vă rog să nu mă mai deranjați!
Publicat: 30/06/2013, 13:29
Actualizat: 05/11/2019, 06:50

În iunie 2012, la cabinetul Aspaziei Cojocaru, la acea dată judecător la Curtea Constituțională, a fost angajat prin concurs Ciprian Sadagurschi, cu care magistratul constituțional este înrudit. Ciprian Sadugurschi, absolvent de drept, a fost angajat pe un post de consilier la cabinetul mătușii sale. Inițial, angajarea a fost temporară, dar la finalul anului trecut o comisie condusă chiar de către Aspazia Cojocaru l-a titularizat pe funcție. Acum, nepotul Aspaziei Cojocaru este angajat tot ca și consilier la cabinetul judecătoarei CCR Iulia Motoc. Ciprian Sadugurschi, Aspazia Cojocaru și Iulia Motoc au refuzat să comenteze informația. Legea spune însă că, având în vedere gradul de rudenie îndepărtat, nu există un conflict de interese de natură penală.

REZULTATE FINALE EVALUARE NAȚIONALĂ 2013 DUPĂ CONTESTAȚII. Trebuie să vezi ce s-a întâmplat în acest județ

REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2013. HARTA REZULTATELOR în BUCUREȘTI și în fiecare județ

Pe 1 iunie 2012, Sadagurschi Ioan Ciprian a fost angajat prin concurs la cabinetul judecătoarei Aspazia Cojocaru. Ciprian Sadagurschi este nepotul fostei judecătoare CCR Aspazia Cojocaru. Tatăl său, Dumitru Sadagurschi, este căsătorit cu Cornelia Sadagurschi, care este înrudită cu Aspazia Cojocaru. Faptul că Aspazia Cojocaru este înrudită cu Cornelia Sadagurschi este ceritifcat și de un proces de succesiune. Cele două au fost parte în procesul de ieșire din indiviziune a părților cu privire la bunurile care fac parte din masa succesorală a defuncților Fodor Dumitru și Fodor Clemasa. Dintr-o decizie a CNSAS care a constat că Aspazia Cojocaru a colaborat cu Securitatea rezultă că Fodor Dumitru și Fodor Clemasa au fost părinții judecătoarei de la CCR.

VEZI AICI PROCESUL ÎN CARE APARE NUMELE ASPAZIEI

Dumitru Sadagurschi, soțul Corneliei, ruda fostului judecător CCR, este din Botoșani și locuiește în Poiana Flămânzi, Aspazia Cojocaru s-a născut în comuna Lozna din Botoșani. Relația de rudenie dintre Aspazia Cojocaru și consilierul ei, Ciprian Sadagurschi, a fost confirmat și de un consilier local din Flămânzi. Gheorghe Sadagurschi a explicat că a fost confundat de câteva ori cu ruda judecătoarei Aspazia. „La mine e o confuzie de nume, nu eu sunt rudă cu doamna judecător. Dumitru Sadagurschi de la ocolul silvic din Hârlău este rudă cu doamna Aspazia. Soția lui, Cornelia, și doamna judecător sunt rude – e nepoata ei. El are doi fii – unul e Ciprian, pe celălalt nu îl știu”, ne-a explicat Gheorghe Sadagurschi, consilier local al municipiului Flămânzi. Familia Sadagurschi locuiește în localitatea Poiana Flămânzi.

Informația a fost confirmată și de către tată lui Ciprian Sadagurschi, care este angajat al unui ocol silvic din Botoșani. Acesta însă a refuzat să discute despre acest subiect. „Nu pot eu să vorbesc despre dumneaei (n.r. despre Aspazia Cojocaru)”, a precizat Dumitru Sadugurschi.

Un document oficial remis de CCR pentru gândul arată că, în iunie 2012, Ciprian Sadagurschi a fost angajat în urma concursului la cabinetul Aspaziei Cojocaru, dar a fost încadrat drept consilier debutant. Astfel că, pentru titulazizare pe postul de consilier, Ciprian Sadagurschi a mai dat un concurs în decembrie 2012. La cel de al doilea concurs președintele comisie de evaluare a fost chiar Aspazia Cojocaru. Fiind singurul candidat, Ciprian Sadagurschi a trecut examenul și a ocupat postul de consilier la cabinetul judecătoare.

VEZI AICI ADRESA OFICIALĂ A CCR

Aspazia: „Cum vă permiteți să mă sunați”

Contactată degândul, fosta judecătoare Aspazia Cojocaru a refuzat să își prezinte punctul de vedere. „Cum vă permiteți să mă sunați? Eu nu mai sunt judecător. Vă rog să nu mă mai deranjați!”, a precizat Aspazia Cojocaru după care a închis telefonul. Nepotul Ciprian Sadagurschi nu a dorit nici el să își prezinte punctul de vedere, precizând în prima fază că nu poate vorbi la telefon fiind ocupat. El a promis că va discuta cu reporterii gândul după o oră, însă nu a mai răspuns la telefon. Nici Aspazia Cojocaru și nici Ciprian Sadagurschi nu au răspuns intrebărilor transmise degândulprin mesaje SMS.

După ce, în 8 iunie, Aspazia Cojocaru a părăsit funcția de judecător CCR pentru că mandatul ei a ajuns la final, nepotul a fost angajat la cabinetul judecătoarei Iulia Motoc. În răspunsul oficial al Curții Constituționale se arată că Ciprian Sadagurschi a fost angajat la cabinetul Iulie Motoc tot prin concurs.

CCR a precizat pentrugândulcă toți consilierii din cadrul CCR sunt angajați în baza unor concursuri. „În ceea ce privește angajarea personalului, precizăm că, încă de la înființarea Curții Constituționale, ocuparea posturile vacante sau temporar vacante s-a realizat prin concurs, în conformitate cu actele normative privind organizarea și desfășurarea concursurilor sau examenelor, în vigoare la momentul organizării acestora”, a precizat biroul de presă al CCR.

Iulia Motoc și fostul judecător CCR Aspazia Cojocaru sunt prietene. Anul trecut, în timpul deliberărilor de la CCR privind referendumul de demitere a președintelui, chiar Iulia Motoc a declarat că este prietenă cu Aspazia Cojocaru. De altfel, Motoc a și editat o carte semnată de Aspazia Cojocaru. Iulia Motoc nu a răspuns solicitărilorgândulde a-și prezenta punctul de vedere.

Ciprian Sadagurschi a studiat dreptul la Facultatea de Drept a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. În septembrie 2012, a dat exament pentru un post de judecător la Tribunalul Botoșani, dar nu a dost admis, obținând 46 de puncte din 100 posibile. În octombrie 2012, s-a înscris și la concursul pentru ocuparea unui post de consilier juridic în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. A fost respins și de această dată, obținând nota 3,90.

Ce spune legea despre angajarea nepoților

În privința conflictelelor de interese definite în Codul Penal, se interzice unui funcționar public sau demnitar să emită decizii care ar aduce un beneficiu pentru rudele sale dar numai pentru rudele sau afinii de gradul 2. În cazul nostru Ciprian Sadagurschi și Aspazia Cojocaru sunt rude de gradul IV astfel că prevederile din Codul Penal nu se aplică în acest caz.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...